O doctoriță de la Spitalul Județean Suceava a fost înjunghiată de soț în fața copiilor. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore VIDEO

StiriLocaleSuceavaO doctoriță de la Spitalul Județean Suceava a fost înjunghiată de soț...

O doctoriță de la Spitalul Județean Suceava a fost înjunghiată de soț în fața copiilor. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore

Totul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 07.30, într-un apartament din municipiul Suceava. Victima, medic rezident la Spitalul Județean Suceava, la Secția de Chirurgie Infantilă, se pregătea să iasă din casă împreună cu cei doi copii minori, să-i ducă la creșă. După ce a verificat că nu este nimeni pe casa scării, a ieșit din casă. De pe scările blocului s-a năpustit soțul ei, cu care se află în proces de divorț, cu un briceag în mână. Bărbatul în vârstă de 36 de ani a împins-o pe femeie în casă și a închis ușa după el, punându-i briceagul la gât. Victima a încercat să-l împingă și să se apere, dar agresorul a lovit-o de mai multe ori.

„A avut mai multe încercări de a mă înjunghia… Cele mai dureroase lovituri au fost în zona cervicală posterioară, în zona coloanei și în zona ochiului stâng”, a declarat femeia.

În timp ce era atacată, victima a reușit să sune la 112 și să ceară ajutor, iar agresorul a fugit de la fața locului.

Femeia a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu plăgi înjunghiate la nivelul feței, a palmelor, la un ochi și în regiunea cervicală. Ea a rămas internată în Secția de Oftalmologie.

Agresorul a fost identificat de polițiști după aproximativ 30 de minute și a fost condus la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior, s-a dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la fapta de loviri sau alte violențe.

” Cei doi locuiesc în localități diferite, soțul locuiește în municipiul Iași, însă din verificări s-a stabilit că acesta a venit cu un tren în municipiul Suceava. În jurul orei 07.30 a mers la blocul unde locuiește femeia cu cei doi copii minori. A așteptat-o la ușa din fața apartamentului, iar în momentul în care femeia a încercat să meargă la serviciu a atacat-o cu un cuțit tip briceag, provocându-i mai multe leziuni prin înjunghiere. Ulterior, agresorul a fugit într-o zonă situată între blocuri. La scurt timp după apelarea la 112 au fost constituite mai multe echipe de constatare. În mai puțin de 30 de minute acesta a fost găsit în zona străzii Universității, a fost încătușat și condus de polițiști în custodie la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior, s-a dispus măsura reținerii agresorului pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la fapta de loviri sau alte violențe. După obținerea certificatului medico-legal, după evaluarea victimei și după administrarea celorlalte probe, urmează ca dosarul să fie prezentat din nou procurorului de caz pentru încadrarea juridică a faptelor inclusiv prin perspectiva raportării la tentativa la infracțiunea de omor”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Victima a declarat că a fost agresată de mai multe ori de soțul său și că a stat internată într-un centru pentru persoane abuzate. În ultimii ani, împotriva agresorului au fost emise mai multe ordine de protecție, care au fost încălcate de acesta.

„Au fost încălcări ale ordinului de protecție chiar în clădirea Judecătoriei. Cu toate camerele de supraveghere, cu toți jandarmii de față, nu a avut nicio jenă”, a declarat femeia.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI