O firmă care exploata ilegal balast pe raza comunei Gălănești amendată cu 80.000 lei de inspectorii de la Apele Române

StiriActualitateO firmă care exploata ilegal balast pe raza comunei Gălănești amendată cu...

800 metri cubi de balast exploatat ilegal din râul Suceava. Agentul economic responsabil s-a ales cu amendă de 80.000 lei din partea inspectorilor de la Apele Române.

În data de 24 aprilie 2020, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au identificat, pe raza comunei Gălănești, mai multe utilaje care exploatau agregate minerale din albia minoră a râului Suceava, fără a deține actele de reglementare, pe linie de gospodărire a apelor.

În urma constatărilor făcute, pe teren și a măsurătorilor topogeodezice efectuate, a rezultat un volum de agregate minerale de circa 800 metri cubi exploatat ilegal. Persoana juridică responsabilă de exploatarea de agregate minerale, fără a deține acte de reglementare, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 80.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, SGA Suceava va proceda la recuperarea prejudiciului creat, aplicând de 10 ori contribuția pentru materialul excavat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

„Atenționăm cetățenii si persoanele juridice că starea de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus nu poate constitui motiv de încălcare a legislației în domeniul apelor. Orice activitate care are legătură cu apele se poate realiza, numai dacă titularul deține acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, eliberate la cerere de către instituția noastră” au transmis reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI