O mașină a luat foc în mers în Pasul Puzdra

O mașină a luat foc în mers în Pasul Puzdra, vineri seară.

O femeie din municipiul Câmpulung Moldovenesc în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177A, în Pasul Puzdra, pe direcția de deplasare Frasin-Broșteni, pasageră pe scaunul din dreapta fiind o altă femeie, a simțit miros de plastic ars și a observat că de sub capota mașinii ieșea fum.

Aceasta a parcat autoturismul pe marginea DJ 177A și ambele persoane au reușit să iasă, ocazie cu care au scos și bagajele care se aflau în interiorul acestuia, iar la scurt timp a izbucnit incendiul.

Un alt șofer a apelat numărul de urgențe pentru a solicita interveniția pompierilor la fața locului.

La faţa locului au intervenit un echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Suceava, Garda de Intervenţie Gura Humorului, un echipaj Smurd, un echipaj de pompieri din cadrul Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență Ostra și un echipaj de pompieri din cadrul Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență Crucea, care au lichidat şi stins incendiul, nefiind înregistrate victime omeneşti sau distruse alte bunuri şi valori.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric. Autoturismul a fost distrus în proporţie de 100 %.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri