„Simfonii de Toamnă” joi, 5 septembrie, în centrul Sucevei

Clubul Rotary Suceava-Bucovina va organiza joi, 5 Septembrie, a XI-a editie a proiectului Simfonii de Toamnă.

Pe scena evenimentului vor urca artiștii orchestrei Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău sub bagheta maestrului dirijor Cristian Spătaru. În premieră la Suceava, va concerta soprana Valentina Naforniță, acompaniată de tenorul Dumitru Mîțu.

În prima parte a spectacolului ne va încânta cu vocea și prezența, Paula Seling, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România.

Prezentatorii editiei a XI-a a Simfoniilor de Toamna vor fi Catalina Balaceanu si Catalin Anchidin.

Cătălina Bălăceanu a fost aproape de acest eveniment încă de la prima ediție. Este licențiată în comunicare, absolventă a școlii BBC și bursieră a Școlii de Jurnalism Deutsche Welle Germania. A fost Presedintele Clubului Rotary Suceava-Bucovina în 2022-2023, fiindu-i oferită distincția Paul Harris pentru contribuția semnificativă în Rotary.

Cătălin Anchidin este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de comunicare de film din România si membru al Academiei Europene de Film. A lansat peste 100 de producții cinematografice, dar și seriale de televiziune. A fost backstage host la Oscarurile Europene în 2022 la Reykjavik. Este prezentator al rubricii de film de la SuperNeatza la Antena 1 și “La film cu Anchidin” la Europa FM. De-a lungul timpului a realizat interviuri în exclusivitate pentru România cu nume celebre de la Hollywood precum Kate Winslet, Sarah Jessica Parker, Amy Adams, Pedro Pascal.

Partea tehnică a evenimentului va fi asigurată și în acest an de Expert Music, o companie de profil din Suceava, inființată in 1999. O echipă de profesioniști care an de an participă la evenimente internaționale pentru a invăța și a aduce în țară noutățile din industrie.

Pe lângă actul artistic, Simfoniile înseamnă peste 200 efecte luminoase, 85 de microfoane, trei kilometri de cabluri electrice pentru semnal, 120 metri pătrăți de ecrane și o echipă de 13 operatori montaj.

Partea tehnică a unui proiect de anvergura înseamnă atât echipamentele de ultimă generație cât și expertiza echipei.

Simfoniile reunesc! Simfoniile ne aduc împreună!

Acesta este mesajul organizatorilor pentru editia a XI-a, un eveniment la care sucevenii sunt invitati sa participe si sa petreaca o seara de toamna, muzica si lumina in centrul orasului.

Anul acesta proiectul Simfonii de Toamna s-a bucurat de deschiderea unui numar impresionant de antreprenori din Suceava. Impreuna cu Rotary au decis sa intoarca comunitatii din reusitele si bucuria lor prin acest proiect. Le multumim! Suntem increzatori ca va fi o editie care va oferi o experiență elegantă și o amintire placută.(Adrian Rusu – Presedinte Rotary Club Suceava-Bucovina 2024-2025).

Citește și:

top citite:

Ultimile știri