Sucevean cu permisul suspendat depistat pozitiv la cocaină la testul cu aparatul DrugTest

Sucevean cu permisul suspendat depistat pozitiv la cocaină la testul cu aparatul DrugTest

Astfel, la data de 19 aprilie, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava – B.D.N.E. în timp ce efectuau o acțiune pe raza municipiului Suceava, au observat în trafic un autoturism care se deplasa pe strada Curtea Domnească, având direcția de deplasare către strada Vasile Alecsandri.

Având în vedere informaţiile deţinute la nivelul Serviciul Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu privire la faptul că șoferul nu are drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, s-a procedat la oprirea acestuia, la intersecția dintre str. Curtea Domnească cu str. Vasile Alecsandri.

După declinarea calității și înmânarea actului de identitate, la volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în sat Sfântu Ilie, comuna Șcheia, iar pe bancheta din spate se aflau trei copii minori, doi copii fiind ai conducătorului auto și celălalt al surorii sale.

Conducătorul auto a recunoscut că nu are permisul de conducere asupra sa întrucât i-a fost reținut și nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice întrucât este cercetat într-un alt dosar de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier.

Șoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava, unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce – cu restricţii suspendat.

La sediul unității de poliție, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciul Rutier Suceava, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

În continuare, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, aflat în dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine.

Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secția U.P.U., unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul D.N.E. Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive”.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă reamintesc:

Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

Citește și:

top citite:

Ultimile știri