Un bărbat din Vulturești a fost găsit mort pe mijlocul drumului, acoperit de zăpadă
Vineri, ora 18.00, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliţie Rurală Preuteşti au fost sesizați de un bărbat din satul Valea Glodului, comuna Vulturești, că o persoană de sex masculin este căzută pe drumul comunal, ce face legătura între satele Osoi și Siliștea, și este posibil decedată.
În urma cercetăriloe s-a stabilit faptul că, vineri, în jurul orei 17.40, bărbatul, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din direcția sat Siliștea, oraș Liteni, spre sat Valea Glodului, comuna Vulturești, când a ajuns aproape de intrarea în satul Osoi, în zona cantonului silvic, a găsit pe mijlocul drumului o persoană de sex masculin, care era căzută și nu prezenta semne vitale, fiind poziționată cu fața în sus și acoperită de zăpadă.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că persoana decedată era un bărbat de 45 ani, cu domiciliul în satul Osoi, comuna Vulturești.
Martorii le-au declarat polițiștilor că bărbatul a fost văzut ultima data la un magazin din satul Osoi, în ziua de 05 aprilie, în jurul orelor 12.00. Acesta era cunoscut în localitate ca și consumator de băuturi alcoolice, suferea de epilepsie, locuia singur și se deplasa pe jos în mod repetat spre localitatea Siliștea, orașul Liteni, unde avea rude.
La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost descoperite urme de violență pe suprafața corpului.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii alcoolemiei.