Un șofer de 71 de ani a urcat beat la volan și a avariat două autoturisme parcate FOTO

AcasăEvenimentUn șofer de 71 de ani a urcat beat la volan și...

Un șofer de 71 de ani a urcat beat la volan și a avariat două autoturisme parcate


În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 16 martie, în jurul orei 15.40, bărbatul de 71 de ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul pe DJ 209D din localitatea Stroiești, având direcția de deplasare dinspre Primăria Stroiești către DN 17A

La un moment dat, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate.


În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, iar conducătorul auto a refuzat să fie transportat la unitate medicală pentru acordare de îngrijiri de specialitate.


Șoferul a fost testat, cu aparatul etilometru iar rezultatul testului a fost de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate ulterior și probe biologice de sânge.


În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite