Un tânăr a fost depistat beat la volan după ce s-a izbit cu mașina într-un parapet. El avea o alcoolemie de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 24 mai, în jurul orei 20.30, polițiștii SPR 7 Malini au fost sesizaţi că o mașină a intrat într-un parapet.
Cu ocazia deplasării la fața locului a patrulei de serviciu din cadrul SPR 7 Malini, s-a constatat că la data de 24 mai, în jurul orei 20.20, un bărbat de 28 ani a condus autoturismul pe DJ. 209B, din directia Valeni spre centrul satului Malini, iar într-o curba la stanga a pierdut controlul volanului si a intrat in coliziune cu un parapet metalic de pe marginea partii carosabile, rezultând doar pagube materiale, fără victime omenești.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultand o valoare de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Falticeni pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe.