marți, 12 august, 2025

A distrus bunuri într-o sală de jocuri din Suceava și a fost reținut de poliție

A distrus bunuri într-o sală de jocuri din Suceava și a fost reținut de poliție

Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere, după ce, în după-amiaza zilei de 4 august, a provocat distrugeri semnificative într-o sală de jocuri din municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00, în incinta unei săli de jocuri de pe strada Calea Unirii. Individul, aflat în incinta localului, a distrus mai multe bunuri: trei scaune din material plastic cu picioare metalice, display-urile a șase televizoare, două aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, precum și un perete interior de tip rigips.

În urma acestor fapte, a fost creat un prejudiciu semnificativ, valoarea totală urmând să fie stabilită și comunicată ulterior de către proprietarii spațiului afectat.

Pe 6 august, organele de cercetare penală au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbat, sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere”.

- Advertisement -

Ulterior, în data de 7 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Botoșani.

La data de 8 august, persoana urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories