Bărbat din Ipotești imobilizat de polițiști după o urmărire în trafic. Individul avea o alcoolemie de de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat.
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Suceava, în noaptea de marți spre miercuri, aflându-se pe strada Calea Unirii cu autospeciala de poliție, a efectuat semnale speciale de oprire, acustice și luminoase unui autoturism, conducătorul acestuia refuzând să oprească.
S-a procedat la urmărirea autoturismului pe mai multe străzi din municipiul Suceava, concomitent cu alertarea celorlalte echipaje de poliție de pe raza municipiului. S-a efectuat un blocaj al traficului, de către echipajul de siguranță publică pe strada Parcului din municipiul Suceava. Autoturismul a fost blocat iar conducătorul auto a fost imobilizat cu sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului Rutier.
Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 40 ani, din comuna Ipotești și fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.