sâmbătă, 28 iunie, 2025

Cercetat de polițiști după ce a tras cu arma din amuzament

Cercetat de polițiști după ce a tras cu arma din amuzament. Tânărul de 19 ani a tras cu arma în gardul unei case din Plopeni.

Lucrătorii Poliției Orașului Salcea au fost sesizaţi sâmbătă dimineață prin SNUAU 112 de către un bărbat, în vârstă de 35 ani, din municipiul Suceava, cu privire la faptul că, în seara zilei de vineri spre sâmbătă, o persoană i-ar fi provocat distrugeri la gardul locuinței de pe raza localității Plopeni, strada Adunării, oraşul Salcea, acesta identificând două scobituri, fiind posibil să fie provocate cu o armă.

Având în vedere acest lucru, s-au efectuat investigaţii informativ operative pe raza de competenţă, au fost vizionate mai multe imagini înregistrate de camerele video din zonă și a fost identificat autorul faptei, în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în localitatea Plopeni.

Echipajul de poliţie s-a deplasat la locuinţa tânărului ocazie cu care acesta a predat arma lucrătorilor de poliţie în vederea continuării cercetărilor.

- Advertisement -

Astfel, polițiștii au ridicat de la suspect o armă neletală de tir sportiv. De asemenea, acesta a recunoscut faptul că, în noaptea de 11 spre 12 februarie, în jurul orei 01.00, a tras două focuri cu arma respectivă, în direcția gardului bărbatului de 35 de ani, făcând acest lucru din amuzament.

Procedându-se la interogarea bazei de date s-a stabilit faptul că tânărul nu figurează ca fiind autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale ori neletale pe teritoriul României. De asemenea, arma identificată nu figurează în aplicație.

A fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” , „uzul de armă fără drept” și ”contrabandă calificată”.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories