Luni, 7 iulie, în intervalul orar 13.00-21.00, județul Suceava se va afla sub incidența unei avertizări meteorologice cod portocaliu de instabilitate atmosferică.
În acest interval este prognozată instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.
Recomandările pompierilor:
❗ Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
❗ În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;
❗ Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
❗ Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.
Pentru detalii privind atenționările meteorologice, accesați https://www.meteoromania.ro/avertizari/, iar pentru informații despre comportamentul recomandat în situații de urgență, consultați platforma https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.