Copil de patru ani acroșat de un autoturism, la Voitinel
La data de 23 ianuarie, în jurul orei 13.30, o femeie de 25 ani, din comuns Voitinel, a condus autoturismul pe D.J 178 F Voitinel, din direcția centrului comunei către comuna Gălănești și a acroșat pe un minor în vârsă de 4 ani, din comuna Voitinel, care era însoțit de mama sa și s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului public, în alergare.
Minorul a suferit leziuni ușoare, iar conducătoarea auto l-a transportat cu autoturismul său la Dispensarul Voitinel, ulterior deplasându-se la domiciliu, unde a fost identificată de echipajul de poliție.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori ștergerea sau modificarea urmelor acestuia.