Depistat la volan cu o alcoolemie de 0.59, la Vicovu de Sus
La data de 15 octombrie, în jurul orelor 23.40, patrula de poliție din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce acționa pe strada Calea Cernăuți, din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au observat un autoturism, ce se deplasa din direcția comuna Vicovu de Jos către comuna Straja și au efectuat semnal regulamentar de oprire acustic și luminos.
Conducătorul auto s-a conformat și a oprit în afara părții carosabile.La volan a fost identificat un bărbat din orașul Vicovu de Sus.
Având în vedere faptul că, conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus unde a fost supus testării cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.
Acesta a fost condus și la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşiriiinfracţiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. şiped. de art. 336 alin. (1)din Codul Penal.