Doi tineri de 16 și 17 ani, reținuți după ce au furat scutere din curtea unei locuințe, la Marginea
Furtul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 august, în comuna Marginea.
Sesizarea a fost făcută la data de 29 august, când un bărbat din Marginea a anunțat poliția că persoane necunoscute au sustras două scutere din curtea locuinței sale. Prejudiciul estimat a fost de aproximativ 1400 de euro.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate în mai multe localități din zonă, inclusiv comunele Voitinel, Volovăț și Vicovu de Jos, polițiștii au reușit identificarea și localizarea celor două vehicule. Unul dintre scutere a fost găsit pe raza comunei Vicovu de Jos, iar cel de-al doilea a fost descoperit în comuna Volovăț. În ambele cazuri, bunurile au fost recuperate și returnate proprietarului.
Cercetările efectuate au condus la identificarea autorilor faptei, doi tineri de 16 și respectiv 17 ani, ambii din Voitinel.
În cauză a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din Codul Penal.
Pe baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală au emis ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 de ore față de cei doi suspecți. Aceștia au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Ancheta este în curs, sub coordonarea procurorului competent, în vederea documentării complete a activității infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

