Firmă de dezmembrări auto din Rădășeni fără autorizație de mediu, amendată de Garda de Mediu Suceava
Urmare a unei sesizări transmise la Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Suceava cu privire la afectarea factorilor de mediu, prin desfășurarea unei activități de dezmembrerări auto și colectarea/reciclarea fierului vechi din comuna Rădășeni, comisari din cadrul Gărzii de Mediu Suceava au efectuat un control pe linie de protectie a mediului.
Comisarii de mediu au stabilit că operatorul în cauză desfăsura activitatea de colectare a deșeurilor metalice (fier vechi), fără să dețină autorizație de mediu.
Pentru neconformitățile constatate operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 40000 lei – conform prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului.
Prin actul de control incheiat s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.


