duminică, 12 octombrie, 2025

Iarna își face simțită prezența în zona de munte. Primul strat de zăpadă în județ, până la 20 cm în weekend FOTO

Iarna își face simțită prezența în zona de munte. Primul strat de zăpadă în județ, până la 20 cm în weekend

Județul nostru se pregătește de primul episod serios de iarnă în zonele montane, odată cu debutul toamnei. Aproape în fiecare an, acest sezon aduce ninsori timpurii în zonele înalte, iar anul acesta nu face excepție.

Deja la altitudini de peste 1400 de metri a început să ningă, iar primul strat de zăpadă s-a așezat, atingând în unele locuri grosimea de 5 cm.

Potrivit prognozelor meteo pentru zilele următoare, precipitațiile sub formă de ninsoare vor continua inclusiv sâmbătă. Dacă vremea se menține conform estimărilor, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 20 de centimetri până în weekend.

- Advertisement -

Autoritățile fac apel la prudență, mai ales în rândul turiștilor care intenționează să urce în zonele montane în această perioadă. Se recomandă informarea în prealabil privind condițiile meteorologice și echiparea corespunzătoare, atât pentru drumeții, cât și pentru deplasările auto.

În acest moment, pentru parcurgerea drumului județean Transrarău, sunt necesare cauciucuri de iarnă, condițiile de drum fiind influențate de apariția zăpezii și temperaturile scăzute.

Telefoane utile:

112 – pentru urgențe

0725826668 (0 – SALVAMONT) – pentru urgențe și informații dispecerat Național Salvamont

0724212857 – pentru urgențe și informații dispecerat județean Salvamont Suceava

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories