Minor acroșat de un autoturism, la Arbore
Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil a avut loc marți, 29 iulie, în jurul orei 10.20, pe strada 1 Mai din localitatea Arbore.
Potrivit polițiștilor, un autoturism, care se deplasa spre drumul național 2K, a acroșat ușor un minor în vârstă de 5 ani.
Copilul se afla într-o căruță parcată pe partea dreaptă a sensului de mers, iar în momentul în care a coborât brusc din acesta, fără să se asigure, a fost lovit ușor de autoturismul care circula regulamentar.
În urma impactului, minorul a suferit leziuni minore și a fost transportat de urgență cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.