O femeie a fost rănită după ce un șofer a ignorat semnul „Cedează trecerea”
La data de 19 februarie, în jurul orelor 12.00, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Botoșani, conducea autoutilitara pe D N 2 E, Vicovu de Jos. Ajungând la intersecția dirijată prin indicatoare rutiere cu DN 2 H, acesta nu a respectat semnificația indicatoarelor „Cedează trecerea”, care îi erau adresate, astfel că a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism, care era condus regulamentar pe drumul prioritar de o femeie de 62 de ani, din comuna Vicovu de Jos, pe care l-a acroșat.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, după care la Spitalul Municipal Rădăuți, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”.