sâmbătă, 25 octombrie, 2025

Șofer agresiv în trafic, depistat băut la volan în Ipotești

Șofer agresiv în trafic, depistat băut la volan în Ipotești

La data de 20 iulie, în jurul orei 01.30, patrula din cadrul S.P.R 2 Ipotești a obținut informații cu privire la faptul că șoferul unui autoturism, este agresiv în trafic.

Polițiștii s-au deplasat pe raza comunei Ipotești, strada Ștefan cel Mare, fiind oprit un autoturism condus de către un bărbat domiciliat în comuna Ipotești.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

- Advertisement -

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories