vineri, 6 februarie, 2026

Șoferiță beată, urmărită de poliție pe străzile din Argel

Șoferiță beată, urmărită de poliție pe străzile din Argel

În seara zilei de 04 februarie, în jurul orei 22.00, echipajul de poliție din  cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama, efectua serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ176 Argel, ocazie cu care a efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului autoturismului, care circula din sens opus.

Dat fiind faptul că șoferul nu s-a conformat, ba mai mult, a mărit viteza de deplasare, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km., acesta efectuând virajul la drepta pe o stradă neclasificată. În continuare s-a procedat la urmărirea cu autoturismului în cauză  cu autospeciala de poliție, iar în momentul în care drumul a devenit inaccesibil autospecialei, polițiștii au procedat la urmărirea pedestră a autoturismului aflat în mers. După o distanță de aproximativ 500 de metri, s-a reușit oprirea acestuia și identificarea conducătoarei auto. 

La volan a fost identificată o femeie domiciliată în comuna Moldovița, sat Argel.

- Advertisement -

Pentru că femeia emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 1,10 mg./l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories