Tragedie la Strânsura de Rusalii de la Vicovu de Jos. Un bărbat a murit sub ochii soției și ai participanților
Un bărbat de 66 ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce se afla cu soția în centrul comunei Vicovu de Jos, unde participa la evenimentul Strânsura de Rusalii de la Vicovu de Jos, în jurul orei 19.30, i s-a făcut rău și a căzut la sol.
Imediat au intervenit persoanele din jur, în vedera acordării primului ajutor, apoi a intervenit un echipaj de SAJ și ulterior, un echipaj SMURD.
Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă în jurul orei 21.20, a fost declarat decesul acestuia.
Acesta era cunoscut cu afecțiuni medicale.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.