Trei persoane au fost rănite, după o coliziune între două autoturisme
Accident rutier cu două autoturisme implicate pe raza satului Valea Stânei, comuna Vatra Moldoviței, duminică după-amiază.
În urma evenimentului rutier trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit la fața locului pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
O tânără de 21 de ani, din municipiul Piatra Neamț, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, pe DJ 176, având direcţia de deplasare spre localitatea Vama, din cauza faptului că nu a adaptat viteza de deplasare la intrarea într-o curbă la drepta, a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu autoturismul marca Audi, condus regulametar din sensul opus de mers de un bărbat de 31 de ani, din comuna Fundu Moldovei.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Ulterior, a fost recoltată câte o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.

