Un bărbat a fost grav rănit după ce a fost aruncat la zece metri dintr-un TAF
Accidentul a avut loc la data de 27 februarie, în jurul orei 14.00, în liziera unei păduri din localitatea Basarabi, comuna Preutești, într-un fond forestier privat.
Bărbatul în vârstă de 57 ani, din satul Dumbrăveni, comuna Râșca, în timp ce conducea un utilaj forestier, acesta tractând un arbore care a fost doborât, în momentul în care a inițiat o manevră de întoarcere pentru a intra în pădure, TAF-ul a început să coboare panta necontrolat, bărbatul aflându-se în interiorul cabinei utilajului.
Utilajul forestier a doborât un stâlp metalic care împrejmuia un teren, a pătruns pe acesta, parcurgând o distanță de aproximativ 100 de metri în vale pe terenul agricol, trecând și peste un șanț, iar din cauza terenului accidentat, bărbatul de 57 de ani a fost proiectat din interiorul cabinei, la o distanță de aproximativ zece metri de șanț.
La fața locului se afla și fiul victimei, care a sunat imediat la 112. Un echipaj de ambulanță a intervenit și i-a acordat persoanei rănite îngrijiri medicale, stabilizându-o, fiind ulterior preluată și transportată la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” , „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, ce urmează să fie soluționat procedural prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Fălticeni.