miercuri, 30 iulie, 2025

Un rădăuțean care conducea fără permis, băut și cu ITP-ul expirat, oprit în trafic de polițiști, la Rădăuți

Un rădăuțean care conducea fără permis, băut și cu ITP-ul expirat, oprit în trafic de polițiști, la Rădăuți

La data de 04 iulie, în jurul orei 02.00, echipajul din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Rădăuți, respectiv pe strada Piața Unirii, a observat un autoturism al cărui șofer avea un comportament neadecvat în trafic.

Acesta a oprit într-o parcare, moment în care agenții de poliție au coborât din autospecială și au procedat la interceptarea șoferului, stabilind că acesta este un bărbat de 53 ani, din municipiul Rădăuți.

În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române a rezultat faptul că șoferul figurează cu permis de conducere suspendat.

- Advertisement -

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,36 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale.

Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate asupra vehiculului s-a constat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată.

Șoferul a fost sancționat contravențional pentru faptul că avea ITP expirat, nu avea asupra sa actele mașinii și pentru faptul că a condus având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories