Un șofer beat a fugit după ce a provocat un accident la Marginea. A fost găsit ascuns într-o curte
La data de 10 iunie, ora 14.30, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin SNUAU 112 de o femeie, despre faptul că a fost implicată într-o tamponare pe raza comunei Marginea, iar șoferul din cealaltă mașină implicată în evenimentul rutier, este sub influența băuturilor alcoolice.
Cu ocazia deplasării la fața locului a polițiștilor, respectiv la intersecția străzii Mihai Viteazul cu strada Havrișului, au fost identificate două autoturisme, care erau avariate.
Șoferița care a sunat la 112, le-a declarat polițiștilor că, în timp ce aceasta conducea mașina pe strada Havrișului, având direcția de deplasarea comuna Marginea – comuna Volovăț, a efectuat un viraj la stânga, intenționând să pătrundă pe strada Mihai Viteazul, din comuna Marginea.
Imediat după ce femeia a pătruns pe strada Mihai Viteazul, din contrasens a venit un autoturism, care circula haotic.
Astfel, conducătorul acestuia a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, care conducea regulamentar. În urma evenimentului rutier, nu au fost rănite persoane.
Polițiștii l-au identificat pe șofer la o distanță de aproximativ 500 de metri de locul producerii evenimentului rutier, acesta încercând să se ascundă de polițiști după o mașină, în curtea unei societăți comerciale nefuncționale.
Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 42 ani, din comuna Arbore.
Acesta nu a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice și că se afla la volanul autoturismului în momentul producerii evenimentului rutier, însă a fost recunoscut de șoferița implicată în accident și martorii aflați la fața locului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, acesta a fost transportat la Spitalul Municipiului Rădăuți, unde i-au fost recoltate două mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
De asemenea, șoferița a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.