Urmărit internaţional de autorităţile franceze, depistat de poliţiştii de frontieră, la Vicovu de Sus
La data de 21 iunie, un cetățean ucrainean în vârstă de 27 ani, domiciliat în regiunea Cernăuți, a fost identificat de polițiștii de frontieră de la SPF Vicovu de Sus.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că exista o semnalare pe numele acestuia, introdusă de autoritățile din Franța, în baza unui mandat european de arestare.
Ulterior, acesta a fost preluat de către cadrele SIC Suceava – Urmăriri, condus și prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore. Tot la data de 21 iunie, bărbatul a fost prezentat în faţa Curţii de Apel Suceava cu propunere de arestare provizorie în baza mandatului european emis de către autoritățile judiciare din Franța, fiind arestat preventiv pentru o durată de 30 zile.
Faţă de persoana în cauză Biroul Național SIRENE din Franța a introdus o semnalare prin care a solicitat arestarea acestuia în vederea predării în baza unui mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” conform Codului penal francez.
Persoana solicitată a fost introdusă în C.R.A.P. al I.P.J. Bistrița-Năsăud.