joi, 3 iulie, 2025

O tânără din Rădăuți a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale

O tânără din Rădăuți a obținut ordin de protecție provizoriu împotriva mamei sale

La 22 septembrie, în jurul orei ora 21.00, la sediul Poliției municipiului Rădăuţi, s-a prezentat o tânără de 20 ani, din municipiul Rădăuți, care a sesizat că, la data de 22 septembrie, ora 20.45, a fost lovită și amenințată cu acte de violență de mama sa, de 54 ani, din municipiul Rădăuți.


În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânăra locuiește singură într-un apartament proprietatea mamei sale, situat în municipiul Rădăuți.

Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relație de prietenie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord, astfel între acestea au avut loc mai multe discuții contradictorii.

- Advertisement -


În data de 22 septembrie, în jurul orei 20.45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict, femeia de 54 de ani lovind-o pe fiica sa și adresându-i amenințări.

Astfel polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile.


Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunile de „amenințare ” și „violență în familie”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories