spot_img

Aproximativ 300 de prezentări pe zi la UPU Suceava

AcasăLocaleSuceavaAproximativ 300 de prezentări pe zi la UPU Suceava

Aproximativ 300 de prezentări pe zi la UPU Suceava

În prezent în UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava sunt aproximativ 300 de prezentări pe zi, aproximativ 13 – 15 pacienți pe oră, ceea ce înseamnă 1 pacient la fiecare 5 minute.

Această situație duce la un efort excesiv din partea personalului medical și la timpi de așteptare crescuți, au precizat reprezentanții Spitalului Clinic Județean Suceava.

„Ne dorim menținerea calității ridicate a actului medical, dar din nefericire în acest moment, situația se reflectă în timpii de așteptare.

Absolut toți pacienții prezentați în UPU sunt consultați de medicul urgentist în ordinea priorităților, le sunt recomandate analize, investigații suplimentare sau consulturi ale medicilor specialiști dacă situația o impune, dar cu anumiți timpi de așteptare.

Consulturile medicului urgentist sunt susținute de către medicii de diverse specialități, care desfășoară activitate de gardă și au în grijă pacienții internați și toate urgențele care apar pe secția respectivă.

Având în vedere toate aceste aspecte prezentate și faptul că în medicină mereu apar situații neprevăzute, care pot crește timpii de așteptare, derapajele psihoemoționale cu presiune fizică și verbală asupra cadrelor medicale, nu fac decât să crească acești timpi și să creeze un climat de muncă ostil tuturor.

Conducerea Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava împreună cu Sindicatul medicilor, dă asigurări că, depun împreună toate eforturile necesare pentru îmbunătățirea zilnică a activității medicale, încercând să rezolve cât mai multe probleme medicale cu resursele existente, dar în același timp CONDAMNĂM ferm, agresiunea fizică și verbală, precum și denigrarea nejustificată a corpului medical”, au transmis reprezentanții unității spitalicești.

In anul 2023 în România, la U.P.U. se poate prezenta orice pacient român sau străin, asigurat sau neasigurat, triajul făcându-se în funcție de cinci coduri de urgență.

ROȘU – critic, risc vital – preluare imediată.

GALBEN – potențial mare de agravare, încercându-se preluarea în maxim 15 minute.

VERDE – starea nu este critică, dar necesită investigații, posibil internare, încercându-se preluarea în maxim 60 minute.

ALBASTRU – NON URGENȚE, CE POT FI TRATATE DE MEDICUL DE FAMILIE SAU AMBULATOR, TIMPUL DE AȘTEPTARE AJUNGE LA 120 MINUTE.

ALB – TIMPUL DE AȘTEPTARE POATE AJUNGE LA 240 MINUTE.

Cu cât un sistem medical este mai dezorganizat, subfinanțat și văduvit de specialiști, cu atât serviciile UPU vor fi mai aglomerate de cazurile cu COD – ALBASTRU și ALB, care vor crește timpii de așteptare, în detrimentul celorlalte cazuri (cazurile care nu reprezintă urgențe și depășesc 20% din prezentări).

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

spot_img