duminică, 11 mai, 2025

Beat la volan, a avariat două autoturisme parcate

Beat la volan, a avariat două autoturisme parcate

Duminică seară, un bărbat în vârstă de 64 de ani, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Dacia Logan, pe strada Mitropoliei, din municipiul Suceava, a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a acroşat autoturismul marca Ford şi l-a proiectat în autoturismul marca VW, acestea fiind parcate regulamentar.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru, rezultând îmbibație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

- Advertisement -

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories