Un avion care venea de la Memmingen nu a putut ateriza pe Aeroportul Suceava din cauza ceții

Stire din :

Un avion care venea de la Memmingen nu a putut ateriza pe Aeroportul Suceava din cauza ceții

Urmare a temperaturilor extrem de ridicate din ultimele zile, fenomenul de ceață a reapărut în zona Aeroportului Suceava duminică dimineață, vizibilitatea scăzută facând imposibilă aterizarea zborului companiei Wizz Air de la Memmingen (Munchen Vest), care a fost redirecționat către Aeroportul din Iași. Pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava.

Anunțul a fost făcut de Ioan Măriuța, directorul Aeroportului Suceava, care a precizat că decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor spre alt aeroport aparține strict companiei aeriene.De altfel, compania se ocupă de toate formalitățile legate de transport și acomodare ale pasagerilor afectați de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor.

„De asemenea reamintim pasagerilor că vor fi informati pe toate mijloacele disponibile din partea operatorilor aerieni (sms, e-mail, etc), cât și de către personalul de la check-in prin informari atât la ghișeele check-in, cât și prin sistemul audio”, a transmis Ioan Măriuța.

Up date

Zborurile spre București și Bologna ale companiilor aeriene TAROM și Wizz Air, au decolat de pe Aeroportul Suceava spre destinațiile respective.

Aeronava companiei TAROM de la București a aterizat pe Aeroportul Suceava și va decola în cel mai scurt timp înapoi spre București.

Aeronava companiei Wizz Air de la Iași a aterizat pe Aeroportul Suceava și va efectua zborul spre Bologna.

Aeronava companiei aeriene Ryanair a decolat spre Manchester.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Suceava, urmare a îmbunătățirii vizibilității, pentru moment, traficul aerian reintrat în normal.

O aeronava a companiei Wizz Air, care mai devreme a aterizat pe Aeroportul Iasi, va reveni pe Aeroportul Suceava pentru a prelua pasagerii zborului către Bologna programat la ora 14.50.

Zborul companiei Wizz Air din direcția Londra (Luton) a aterizat.

Zborul companiei Ryanair din direcția Manchester a reușit să aterizeze, după o primă încercare ratată de aterizare.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :