Ședință PNL Suceava cu scântei. S-a cerut excluderea lui Ion Lungu pentru trădare

Ședință PNL Suceava cu scântei: S-a cerut excluderea lui Ion Lungu pentru trădare

Prim vicepreședintele PNL Suceava deputatul Ioan Bălan a declarat, miercuri, după o ședință lărgită a organizației PNL Suceava că pierderea alegerilor în municipiul Suceava și la președinția Consiliului Județean Suceava pare să fie și rezultatul unor trădări din partea unor membri importanți din organizația liberală.

Balan a spus că, miercuri, la Gura Humorului s-a desfășurat o întâlnire de partid la care au participat primari, parlamentari, în care s-a încercat să fie făcută, la cald, o analiză scorului PNL Suceava care a condus la pierderea președinției Consiliului Județean Suceava și a municipiului Suceava.

În cadrul întâlnirii, președintele Gheorghe Flutur, după o campanie electorală asiduă, și-a arătat consternarea că deși a obținut 117.000 de voturi, fiind pe locul 4 la nivel național, a pierdut președinția Consiliului Județean.

„Din discuțiile purtate, una dintre cauze a fost că la nivel de municipii, cum ar fi Rădăuți, dar în mod special Suceava, oameni importanți din PNL au vândut ca la piață susținerea candidaților noștri”, a declarat Ioan Bălan.

El a spus că discuțiile s-au axat în mod special pe situația din Suceava, urmând ca la Rădăuți să se discute situația politică locală.

În cuvântul său, vicepreședintele PNL Suceava, fostul ministru Daniel Cadariu, l-a identificat pe Ion Lungu ca fiind principalul trădător și a cerut excluderea lui din partid.

Președintele organizației municipale PNL Suceava, Lucian Harșovschi, în expunerea lui a afirmat că primarul Ion Lungu a făcut campanie total împotriva lui având o înțelegere cu cei din opoziție și liberalii și-au amintit că în 2014 Ion Lungu s-a poziționat pe banner cu candidatul PSD la Președinția României, Victor Ponta, în detrimentul candidatului PNL, Klaus Iohannis.

Primarului Ion Lungu i s-au reproșat lucruri concrete, cu nume și despre cum acesta a mers la organizațiile de pensionari, la directori de școli, grădinițe, asociații de locatari și la oameni de afaceri dar și chiar cu reprezentanți ai diverselor culte.

Potrivit sursei citate, prima reacție a lui Ion Lungu a fost temperamentală și a spus că a vrut să-i arate lui Lucian Harșovschi cine este el Ion Lungu.

Întrebat „Cu ce preț?”, Ion Lungu a răspuns:„ Cu orice preț!”

„Din păcate s-au spus lucruri destul de grele. La cald, în situații emoționante se spun și lucruri grele. Este foarte clar că Lucian Harșovschi are greșelile lui și este principalul vinovat al situație din municipiul Suceava. A pierdut alegerile din 9 iunie. Este principalul vinovat, dar nu ne putem face bine dacă nici de data aceasta nu suntem capabili să rupem pisica”, a spus Ioan Bălan care a adăugat că în perioada următoare vor fi adoptate măsuri pentru cei care vor fi identificați drept trădători, de la suspendare minim șase luni până la excludere.

Prim vicepreședintele PNL consideră inclusiv că declarația nefericită de miercuri a primarului Ion Lungu când a spus că încă nu i s-a propus să fie city manager, dar că dacă i se va propune nu va refuza, dovedește că tot ceea ce s-a vorbit ca fiind un blat politic s-a întâmplat.

„Pentru mine este dureros ca un coleg de-al meu să-și încheie cariera politică și administrativă de atâția ani cu o trădare”, a spus Ioan Bălan.

Mai mult, deputatul Ioan Balan, a spus că ședința s-a desfășurat cu mandatul de președinte al lui Gheorghe Flutur pe masă, iar acesta, la insistențele celor 20 de primari care au luat cuvântul și l-au rugat să nu demisioneze, acesta a răspuns că va rămâne alături de echipă.

„Președintele Flutur, la final, văzând degringolada, a spus că oricât de mult ar suferi, l-ar afecta mult mai tare neimplicarea lui și un eventual scor mic în viitoarele alegeri care bat la ușă și că va rămâne alături”, a spus Ioan Bălan.

El a subliniat că deocamdată este prea devreme să fie trase concluzii acum despre ceea ce s-a întâmplat în alegeri în afară de aceste trădări care au dus la rezultatul nesatisfăcător al partidului.

„Analiza ne va arăta unde s-a greșit și să reparăm și vom identifica în perioada următoare ceea ce nu a mers așa cum trebuie. Modificări sunt absolut necesare, dar suntem pregătiți să ducem și celelalte campanii electorale. Alegerile prezidențiale și parlamentare ne vom prinde în echipă cu motivație mai mare să câștigăm”, a concluzionat Ioan Bălan.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI