Ordin de protecție împotriva unui tânăr din Vicovu de Sus care și-a agresat fosta soție.
Lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați, vineri seară, prin SNUAU 112 de către o tânără de 20 ani din orașul Vicovu de Sus, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fostul ei soț, în vârstă de 25 ani.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima. Tânăra le-a declarat oamenilor legii faptul că, în jurul orei 18.00, fostul ei soț a venit la domiciliul său pentru a petrece timp împreună cu fiul lor. La scurt timp, cei doi au avut un conflict, bărbatul aruncând și distrugând telefonul tinerei.
Ulterior, individul a lovit-o pe fosta lui soție cu palma în zona brațului drept.
„S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către victimă, s-a constatat că în cauză există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale față de persoana vătămată”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.
Tânăra a fost condusă la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus unde a formulat plângere penală față de fostul ei soț pentru săvârșirea infracțiunilor de ”violență în familie” și ”distrugere”, solicitând de asemenea emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.
Oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu față de agresor.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „violența în familie” și ”distrugere”.