joi, 16 aprilie, 2026

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost strivit de un copac

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost strivit de un copac

Bărbatul este domiciliat în comuna Șcheia, dar locuiește cu chirie, în satul Dărmănești.

Miercuri, în jurul orei 11.00, acesta se afla pe un teren extravilan, împădurit natural, proprietatea celui care i-a închiriat locuința, unde curăța arborii cu un motoferăstrău.

În momentul secționării unei părți dintr-un arbore, bucata secționată a căzut pe membrele inferioare ale acestuia accidentându-l și imobilizându-l la sol. Bărbatul a sunat la 112 și a cerut ajutor.

- Advertisement -

Lucrătorii de poliție din cadrul S.P.R.5 Dărmănești au sosit primii la fața locului identificând apelantul care era imobilizat, având membrele inferioare blocate sub bucata de arbore.

Lucrătorii de poliție au procedat la secționarea bucății de material lemnos cu o drujbă, degajând materialul lemnos și eliberând membrele inferioare persoanei vătămate.

Ulterior, la fața locului a ajuns un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Suceava și un echipaj de ambulanță care l-au preluat și transportat pe acesta la Spitalul Județean Suceava în stare stabilă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories