O persoană și-a pierdut viața dupa ce autoutilitara în care se afla s-a răsturnat, la Dornișoara. Conducătorul auto avea o alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Up date:
Un bărbat a condus autoutilitara pe DC 85 E, pe raza comunei Poiana Stampei, circulând din direcția satului Dornișoara către satul Poiana Stampei. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoutilitara răsturnându-se pe partea dreaptă a acesteia, pe partea carosabilă, accidentul rutier soldându-se cu decesul unui bărbat, pasager pe bancheta din partea dreaptă față a autoutilitarei, lângă portieră.
În urma testării cu aparatul etilometrul a conducătorului a rezultat o valoare de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma activităților de cercetare desfășurate, s-a dispus reţinerea față de conducătorul auto pe o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de luni, 10 iulie, să fie prezentat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului”.
Știre inițială:
Pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit duminică seară cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru extragerea unei persoane care a rămas blocată sub o autoutilitară răsturnată, în zona localității Dornișoara.
Din nefericire, persoana a fost extrasă și prezintă leziuni incompatibile cu viața.
O a doua persoană implicată în eveniment refuză transportul la o unitate spitalicească.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cicumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.