Un tânăr din Șaru Dornei a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.83 mg/l alcool în aerul expirat.
La data de 27 noiembrie, în jurul orei 23.00, echipajul de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza de competență, a oprit pentru control un autoturism.
La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Șaru Dornei. Acesta prezenta halenă alcoolică, solicitându-se sprijinul unui echipaj din cadrul Compatimentului Rutier.
În urma testării cu aparatul etilometru a rezultat valoarea de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.