Femeie din Vicovu de Sus lovită cu pumnul de soț
La data de 28 mai, în jurul orei 06.30, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin SNUAU 112 de o femeie, din orașul Vicovu de Sus, că a fost agresată de soț.
La fața locului, au fost identificați cei doi soți și copiii acestora.
Femeia le-a declarat polițiștilor că, pe fondul unui conflict spontan din motive de gelozie, soțul ei, în vârstă de 56 de ani, a lovit-o cu pumnul în zona feței.
Victima nu a solicitat intervenția unui echipaj medical de specialitate și nu a dorit să fie transportată la spital.
Aceasta nu a dorit să depună plângere penală.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.