Beat și fără permis, s-a răsturnat cu ATV-ul
La data de 28 septembrie, în jurul orei 15.00, un bărbat de 40 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a condus ATV-ul, pe strada Nicolae Bălcescu, din localitatea de domiciliu, și la intersecția cu strada Ștrandului s-a răsturnat cu tot cu vehicul pe partea carosabilă, suferind leziuni.
Acesta a fost transportat la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea în urma testării acestuia cu aparatul etilometru a reieșit faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, ATV-ul implicat în accidentul rutier nu a putut fi identificat în bazele de date ale Poliției Române, fiind ridicat în vederea examinării și expertizării de către reprezentanții RAR.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, “punerea în circulație sau conducerea pe drumurile a unui vehicul neînamtriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.