marți, 14 octombrie, 2025

Biciclete furate din Germania, descoperite în PTF Vicovu de Sus FOTO

Biciclete furate din Germania, descoperite în PTF Vicovu de Sus

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz ce transporta opt biciclete, semnalate ca fiind furate din Germania, în valoare totală de 75.000 lei.

Marți dimineață, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean ucrainean, în vârstă de 61 de ani. Acesta transporta cu un microbuz înmatriculat în Ucraina, opt biciclete pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a acestora, oamenii legii, în cooperare cu inspectori vamali ai Biroului Vamal Vicovu de Sus au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare. Cu această ocazie, au constatat că bicicletele sunt semnalate ca furate de către autoritățile din Germania.

- Advertisement -

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 75.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories