Accidentul rutier de la Poiana Stampei a avut loc după ce un șofer a pătruns cu mașina pe contrasens FOTO

Accidentul rutier de la Poiana Stampei a avut loc după ce un șofer a pătruns cu mașina pe contrasens

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 13 august, pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava.

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată printr-un apel la 112, la ora 05.20, cu privire la producerea evenimentului.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Albești, județul Botoșani, conducea un autoturism pe DN 17, din direcția Bistrița către Vatra Dornei.

- Advertisement -

Într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 49 de ani a fost rănit. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de Compartimentul Rutier Vatra Dornei, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories