524 cazuri de Covid 19 în evoluție în județul Suceava

În județul Suceava sunt 524 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.69 la mia de locuitori.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 27 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 25 au câte un caz în evoluție, 40 au sub cinci cazuri în evoluție, zece au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate șase persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 11 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 599 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 184 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 120 pacienți sunt în zona tampon și 255 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 184 pacienți diagnosticați Covid- 19, 122 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 48 forme ușoare, iar 14 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 334 de paturi libere din care 33 pentru pacienți Covid-19, 231 în sectorul Non-Covid și 70 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 6 paturi pentru pacienți non- Covid și 22 de ventilatoare din care 7 pentru pacienți Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 80 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 6 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 48790, în ultimele 24 de ore fiind testate 201 persoane.

Luni dimineață se aflau în carantină 414 de persoane și în izolare la domiciliu alte 165.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 4763 de persoane declarate vindecate.

Polițiștii au desfășurat, în cursul zilei de duminică, activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 434 persoane. De asemenea, au fost verificate 62 societăți comerciale. Au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 1500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

„Într-adevăr este o perioada diferită și provocatoare pentru noi toți. Un timp dificil pe toate planurile. Însă, azi este o zi cu totul specială, „Prima zi de școala”. În prag de începere a noului an școlar, un gând bun pentru toți cei implicați în procesul educațional. Cu gândul la ziua în care ne vom îmbrățișa și la bucuria timpului petrecut cu cei dragi, vă dorim un an școlar binecuvântat și susținem cu tărie respectarea normelor impuse de Ministerul Sănătății pentru că doar așa vom depăși cu bine acestă perioadă. Succes, celor care astăzi încep un nou an școlar, unul plin de provocări!”, a transmis prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI