Adolescentă de 16 ani, lovită pe podețul din fața casei de o autoutilitară scăpată de sub control

Adolescentă de 16 ani, lovită pe podețul din fața casei de o autoutilitară scăpată de sub control

O adolescentă de 16 ani, din Mănăstirea Humorului, a fost rănită miercuri după-amiază, după ce o autoutilitară a părăsit partea carosabilă și a lovit-o în timp ce se afla pe podețul din fața locuinței.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16.00, pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Mănăstirea Humorului. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat de 50 de ani, din comuna Cacica, se deplasa dinspre Gura Humorului către centrul localității când, fiind distras de utilizarea telefonului mobil, și-a îndreptat atenția de la drum și a pierdut controlul direcției de mers.

Autoutilitara a ieșit pe acostament, a lovit gardul podețului din fața unui imobil, după care a acroșat adolescenta aflată în afara părții carosabile, chiar pe podețul din fața casei în care locuiește.

- Advertisement -

În urma impactului, tânăra a suferit leziuni ușoare și a primit îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories