joi, 16 aprilie, 2026

Cum s-a produs accidentul de la Vicovu de Sus. Un autoturism s-a izbit într-un copac, apoi a luat foc. Șoferul a fost grav rănit FOTO

Cum s-a produs accidentul de la Vicovu de Sus. Un autoturism s-a izbit într-un copac, apoi a luat foc. Șoferul a fost grav rănit

La data de 11 octombrie, în jurul orei 00.00, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Vicovu de Sus, conducea autoturismul, pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, pe direcția Straja – Vicovu de Jos, (DJ209G), iar din cauza vitezei excesive, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului intrând în decorul de partea dreaptă a sensului de mers, în șanț, unde a intrat în coliziune cu un arbore.

În urma impactului autoturismul a luat foc, polițiștii ajunși la fața locului au lichidat incendiul, folosind extinctorul din dotarea autospecialei, la scurt timp ajungând pompierii militari din cadrul Detașamentului Vicovu de Sus, care au eliminat orice pericol.

La sosirea pompierilor, salvatorii au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.

- Advertisement -


Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, după care s-au deplasat cu acesta spre spital.


Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la Spital.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvărșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, pentru lămurirea tuturor aspectelor și stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories