Incendiu în localitatea Slobozia Sucevei, duminică seară
Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Grănicești, Milișăuți și Volovăț, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Slobozia Sucevei.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la un adăpost de animale cu pericol de propagare la casa de locuit
În urma incendiului au ars acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și circa 60 de baloți de fân depozitați în podul acestuia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, precum și două bovine și o suină.



