Sute de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava VIDEO

Sute de credincioși au participat în cursul zilei de vineri, 06 ianuarie, la slujba de Bobotează de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

În prezența celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal.

În timpul împărtășirii clericilor, arhim Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, a dat citire Cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la sărbătoarea Botezului Domnului.

„La Iordan, Ioan împlinea o poruncă a lui Dumnezeu. Botezul nu era invenţia lui, ci era rânduit de Dumnezeu: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis… (Ioan 1, 33). Prin botez, se împlinea toată dreptatea (Matei 3, 15). De fapt, acesta este argumentul determinant în săvârşirea botezului de către Ioan. Prin Botezul Domnului, întregul Univers se restaurează manifest în lumina şi sfinţenia Treimii. Duhul Sfânt, în chip de porumbel, dezvăluie iubirea şi supunerea Fiului faţă de Tatăl, Care Îl recunoaşte ca Fiu: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. (Matei 3, 17); Tatăl Îl recunoaşte ca fiind unicul Său Fiu. Persoanele Sfintei Treimi aduc mărturia Lor unanimă: Închinarea Treimii S-a arătat…, cântăm în Troparul Praznicului. (…) Iisus Se supune botezului nu pentru Sine, ci pentru noi, mai ales că botezul lui Ioan nu era suficient pentru iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 19, 2-6); era nevoie de un botez care să îşi tragă seva din viaţa, Jertfa, Învierea şi Înălţarea lui Hristos. Un astfel de botez vor practica mai târziu Apostolii. Ei vor boteza în numele Sfintei Treimi (Matei 28, 19). Vor săvârşi botezul renaşterii din apă şi din Duh (Ioan 3, 5). Acesta este botezul pe care l-a adus Hristos şi prin care se poate obţine mântuirea (Marcu 16, 16), respectiv iertarea păcatelor.”

De altfel, potrivit îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, sărbătoarea Botezului Domnului ne oferă ocazia de a analiza profunzimile sufletului nostru și de a evalua acțiunile noastre până în acest moment. „Să folosim prilejul sărbătorii de azi pentru a ne examina cum ne-am îndeplinit până acum angajamentele făcute la Botez prin naşi, martorii noştri, şi, căindu-ne pentru infidelităţile comise, să ne reînnoim hotărârea de a ne pune întreaga viaţă în slujba lui Dumnezeu. Numai aşa ne vom putea păstra vie conştiinţa nobleţei de fii după har ai lui Dumnezeu–Tatăl şi de fraţi ai lui Hristos în Duhul Sfânt.”

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Slujba sfințirii celei mari a apei, cei prezenți la Praznicul Botezului Domnului fiind binecuvântați apoi cu Agheasmă Mare. Cu acest prilej au fost pregătite 12.000 de sticle cu apa sfințită, care au fost împărțite credincioșilor.

Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a adus mulțumiri familiei care s-a îngrijit ca în acest an, la sărbătoarea Botezului Domnului, așezământul monahal să se bucure de o cruce de gheață frumos sculptată. Totodată, sfinția sa a transmis faptul că toți cei prezenți vor primi la plecare minicozonaci și un pahar cu vin sau ceai.

În cele ce au urmat, s-a plecat în procesiune spre Izvorul Sfântului Ioan cel Nou, aflat în Parcul Şipote, în imediata apropiere a lăcaşului de cult. Izvorul, deasupra căruia a fost ridicat un baldachin, izvorăște de sub racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan, ocrotitorul Cetății Sucevei, așezată în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință”. De-a lungul timpului, cei care l-au cinstit cu evlavie pe Sfântul Ioan cel Nou și au folosit apa izvorului care îi poartă numele au primit de la Preamilostivul Dumnezeu, datorită mijlocirii Sfântului, ajutor, mângâiere și vindecare.

Și în acest an praznicul împărătesc al Bobotezei – Teofania Domnului a fost prilej de înaltă trăire duhovnicească, mii de credincioși fiind părtași la momentul care aduce aminte de evenimentul petrecut în urmă cu aproximativ 2000 de ani, când în apa Iordanului S-a revelat Sfânta Treime.

Sursă material Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI