Autospecială de poliție, avariată de un șofer beat, la Calafindești
Evenimentul rutier a avut loc miercuri, în jurul amiezii, pe DJ291A, în apropierea sediului Postului de Poliție Calafindești.
Un agent de poliție, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a parcat autospeciala de poliţie, în apropierea școlii, pe partea stângă a DJ291A, în afara părţii carosabile, după care a dirijat elevii ieșiți de la școală.
În jurul orelor 12.50, un bărbat de 41 ani, din satul Calafindeşti, a condus autoutilitara marca Ford Transit, pe DJ291A, din direcţia Siret către Şerbăuţi. La un moment dat, pe fondul neatenţiei, acesta a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie, avariind-o.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest. În urma testării rezultatul a fost de 0,94mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 41 de ani şi negativ pentru agentul de poliție.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.