Fetiță de doi ani accidentată de o mașină, la Verești
La data de 01 august, în jurul orei 16.00, un tânăr de 29 ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul pe DC 66, în localitatea Corocăiești, comuna Verești, iar când a ajuns în zon unui imobil a surprins-o și accidentat-o pe o minoră de 2 ani din satul Corocăiești, care s-a angajat în traversarea drumului.
Minora se afla împreună cu mama sa, dar într-un moment de neatenție al femeii s-a angajat în traversarea drumului cu intenția de a se duce la bunica sa ce se afla în curtea casei.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a fetiței.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Suceava de către un echipaj de ambulanță sosit la fața locului.
Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Ulterior, acestuia i s-au prelevat și mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.