joi, 22 ianuarie, 2026

Incendiu la o gospodărie din Lămășeni FOTO

Incendiu izbucnit în localitatea Lămășeni, în noaptea de miercuri spre joi.

​Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Lămășeni.

​La sosirea echipajelor, ardea generalizat o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit și la un adăpost de animale. 

Pompierii paramedici SMURD, au preluat proprietarul, în vârstă de 75 de ani, care a suferit un atac de panică și prezenta arsuri la nivelul feței. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, bărbatul a fost transportat la spital pentru tratament de specialitate.

- Advertisement -

​Bucătăria de vară, cu bunurile din interior (mobilier, electrocasnice și altele), a ars pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. 

​Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.

​Incendiul a fost lichidat la ora 02.20, iar pompierii au salvat casa de locuit și adăpostul de animale, cu bunurile aferente.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories