Autoturism răsturnat în afara părții carosabile pe raza municipiului Suceava (zona Grupului Școlar), joi după-amiază.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic.
În urma evenimentului, conducătoarea autoturismului, conștientă și cooperantă, a rămas încarcerată în interiorul autoturismului, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia.
Aceasta a fost extrasă din autoturism și predată echipajului SAJ cu medic pentru acordarea primului ajutor medical.
Victima a fost transportată la UPU Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.


Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

