Reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au anunțat că starea de sănătate a arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, s-a înrăutățit în ultimele 24 de ore.
Înaltul prelat a fost intubat, vineri seară, după ce a suferit complicații pulmonare.
Clericul în vârstă de 90 de ani a fost transferat în secția de Terapie Intensivă, din cadrul Institutului Matei Balș din București, unde se află internat din 20 aprilie.
Acesta a fost transferat de la Suceava la București cu un elicopter militar, după ce a fost diagnosticat pozitiv cu COVID 19, scrie realitatea.net
- Advertisement -

